Antena 3 CNN Actualitate Un bebeluş a fost găsit în toaleta unui tren

Un bebeluş a fost găsit în toaleta unui tren

<1 minut de citit Publicat la 19:31 01 Ian 2014 Modificat la 19:31 01 Ian 2014
Un bebeluş a fost găsit în toaleta unui tren
Foto:softpedia.com
Un nou născut a fost găsit de un controlor în baia trenului personal Petroşani-Craiova. Fetiţa în vârstă de 3 zile se afla într-un coş de rufe. Copilul are puţin peste 2 kilograme, iar medicii sunt convinşi că va supravieţui, deşi suferă de deshidratare.

Poliţiştii din Craiova sunt pe urmele unei mame care a abandonat în baia unui tren personal un nou născut. Din primele date, se pare că mama ar fi născut singură.

Copilul a fost găsit de un controlor care a alertat imediat ambulanţa. Medicii i-au oferit copilului primul ajutor, iar acum spun că este în afara pericolului.

Protecţia Copilului a pornit o anchetă şi încearcă să găsească cele mai bune soluţii pentru fetiţă. Dacă va fi găsită, mama riscă închisoarea pentru rele tratamente şi abandon de familie.

 

 

×
x close