Un bătrân de 71 de ani, din Dâmbviţa, s-a trezit înconjurat de flăcări în propria casă. Locuia singur şi se încălzea cu un reşou electric. De la aparat s-ar părea că a izbucnit incendiul. Omul a ajuns la spital cu arsuri pe faţă şi pe mâini.
Bătrânul locuia singur de doi ani, de când îi murise soţia. Vecinii spun că obişnuia să îşi înece amarul în alcool. Aseară, a adormit cu reşoul în priză. Vecinii au văzut flăcările şi au sunat la pompieri. S-au apucat apoi să stingă flăcările, înarmaţi cu găleţi cu apă.
Pompierii şi criminaliştii au deschis o anchetă care va stabili cu exactitate care au fost cauzele incendiului.