O plimbare cu barca pe râul Argeş putea să se termine tragic pentru un bărbat şi fiul său de şapte ani. Cei doi s-au aventurat într-o zonă periculoasă, unde curenţii puternici au rupt învelişul bărcii penumatice. Cu greu a reuşit bărbatul să îşi aducă fiul la mal.
O plimbare cu barca pneumatică a fost cât pe ce să le aducă sfârşitul celor do, după ce ambarcaţiunea a cedat şi a început să se scufunde. Bărbatul s-a prăbuşit din cauza epuizării. Zeci de minute a luptat să-i salveze viaţa fiului său.
Odată scoşi pe mal, cei doi au fost preluaţi de ambulanţe. Ei şi-au petrecut noaptea în spital, sub supravegherea medicilor.
Din fericire, de această dată, norocul a fost de partea lor, însă, data viitoare, piteşteanul se va gândi, cu siguranţă, de două ori înainte de a-i face o supriză fiului său.