O ceartă între vecini s-a sfârşit cu o crimă într-o cumună din judeţul Vaslui. Un bărbat şi-a ucis un amic cu toporul şi l-a lovit, tot cu securea, şi pe nepotul acestuia, după ce s-au jignit şi s-au îmbrâncit pe uliţa din sat. Agresorul băuse atât de mult, încât nici nu-şi mai aducea aminte ce a făcut. Când jurnaliştii i-au adus aminte ce s-a întâmplat, a spus că nu-i pare rău că şi-a ucis vecinul.
Crima s-a petrecut în comuna vasluiană Albeşti, după o ceartă care-a izbucnit din senin. Un sătean l-a chemat din curte pe un vecin să-i dea o ţigară. Agresorul, aflat pe uliţa din sat, s-a amestecat în discuţia celor doi şi l-a jignit. A primit un răspuns pe măsură, care l-a făcut să-şi iasă din fire.
Agresorul a pus mâna pe topor şi i-a lovit pe cei doi bărbaţi.Agresorul este cercetat pentru omor şi pentru tentativă de omor şi riscă până la 25 de ani de închisoare.