Un bărbat din Râmnicu-Vâlcea a fost reţinut lunea aceasta, după ce a fost acuzat că şi-a omorât fosta iubită cu 20 de lovituri de cuţit, relatează
Mediafax.
Omul în vârstă de 31 de ani ar fi comis fapta respectivă din cauza unor neînţelegeri legate de bani.
"În timp ce se aflau în fosta locuinţă comună, pe fondul unor discuţii contradictorii, inculpatul i-a aplicat victimei, fosta concubină, mai multe lovituri de cuţit care au dus la decesul acesteia. Cercetările continuă în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele", precizează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.