Oamenii legii au stabilit, în urma cercetărilor, că din cauza unor neînțelegeri cu soția sa, agresorul ar fi consumat băuturi alcoolice, iar ulterior ar fi amenințat-o cu moartea pe femeie, potrivit realitateadegorj.net.
Scandalul a degenerat, iar individul ar fi agresat-o cu un moto-fierăstrău din gospodărie. Femeia a fost rănită și i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, aceasta refuzând transportul la spital.
În urma acestui incident, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, agresorului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 500 metri de persoana vătămată sau locuința acesteia.