Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, bărbatul era cu caprele la păscut pe un câmp de la marginea localităţii, iar la un moment dat a fost atacat de mai multe viespi, după care a sunat-o pe soţia sa pe telefonul mobil pentru a anunţa incidentul, solicitând ajutor medical.
"Soţia bărbatului a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns un echipaj SMURD şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa, victima fiind găsită în stare gravă. S-a încercat resuscitarea bărbatului, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Raluca Florescu.