Primul dintre angajaţi a decedat pe loc. Colegul acestuia, care a fost de faţă la incident şi a văzut întâmplarea, a leşinat şi căzut şi el, ulterior, în bazin.
Angajaţii de la complexul energetic Turceni au anunţat conducerea instituţiei despre accidentul produs, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Ambulanţa.
Persoana rănită şi aflată în stare de şoc a fost transporată la Spitalul din Turceni, pentru asistenţă medicală.
Bărbatul care a decedat în urma accidentului de muncă avea 48 de ani, a declarat şeful ITM Gorj, George Romanescu, potrivit Agerpres.
Angajatul Complexului Energetic (CE) Turceni a căzut de la o înălţime de 16 metri, în timp ce efectua reparaţii în zona Morii 6, la Grupul Energetic nr. 4 al unităţii.
"Luni, în jurul orei 8.45, Ilina Ion de 43 de ani, din Brăneşti, lăcătuş în cadrul formaţiei Confecţii Metalice, lucra în zona morii 6 la grupul energetic nr.4, care era oprit pentru reparaţii. Bărbatul a decedat după ce a căzut de la o înălţime de 16 metri. Evenimentul a fost raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, urmând a fi stabilite cu exactitate cauzele producerii accidentului", a declarat Elena Zamfir, purtător de cuvânt la CE Turceni.