Antena 3 CNN›Actualitate›
Un autocar cu turişti s-a răsturnat în Hunedoara. Două persoane, transportate la spital
Un autocar cu turişti s-a răsturnat în Hunedoara. Două persoane, transportate la spital
<1 minut de cititPublicat la 10:40 01 Iul 2013Modificat la 10:40 01 Iul 2013
Foto: Intact Images
Un autocar în care se aflau 24 de persoane a fost implicat într-un accident luni dimineaţă, pe DN 7, ajungând într-un şanţ. Două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului, informează Mediafax.
Conform şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara, comisarul-şef Dan Micu, autocarul a derapat în localitatea hunedoreană Leşnic şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.
"În autocar se aflau 24 de persoane, dintre care trei şoferi. Două persoane au fost transportate la spital, nu ştim care este starea răniţilor şi nici motivul care a dus la producerea accidentului", a spus Micu.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, a precizat că în autocar se aflau 21 de turişti din Slovacia.
Cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza oboselii şoferului.
Pasagerii din autocar au fost transportaţi cu microbuze la o tabără şcolară de lângă Deva.