Antena 3 CNN Actualitate Un argeşean s-a infectat după ce a folosit trusa de prim-ajutor din Dacia sa

Un argeşean s-a infectat după ce a folosit trusa de prim-ajutor din Dacia sa

1 minut de citit Publicat la 19:14 18 Noi 2008 Modificat la 19:14 18 Noi 2008
Un argeşean s-a infectat după ce a folosit trusa de prim-ajutor din Dacia sa
În urma reclamaţiei unui şofer, uzina Dacia din Mioveni a fost amendată cu 30.000 de lei. O comisie de anchetă a descoperit 17.890 de truse medicale, ce se aflau în dotarea maşinilor, ca fiind neconforme cu standardele Uniunii Europene.
O cărăm peste tot cu noi în portbagaj, dar sperăm să nu avem nevoie de ea niciodată. Totuşi, nu putem şti, sigur, ce putem găsi într-o trusă medicală, de maşină, până când o desfacem. Un cetăţean din Argeş a aflat pe pielea lui. Ca să oprească o sângerare, bărbatul s-a legat cu o faşă din trusa de prim ajutor, constatând ulterior că s-a infectat. Nu se aştepta ca trusa medicală nouă, primită cu Dacia la fel de nouă, să îi pună sănătatea în pericol. Aşa că s-a dus direct la Protecţia Consumatorului.
"În urma acestei sesizări, s-a constituit o comisie de anchetă formată din inspectori OPC, ASP şi RAR care au efectuat un control la Dacia. Trusele în cauză sunt fabricate în China şi certificate în Italia. La intrarea în ţară, acestea trebuiau verificate de Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale, lucru care nu s-a întâmplat. Furnizorul a fost deja înlocuit, iar trusele comercializate vor fi retrase şi înlocuite", a declarat marţi, la Piteşti, într-o conferinţa de presă, Cristian Libertatu, directorul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, citat de Mediafax.
Libertatu a mai precizat că în urma neregulilor descoperite, uzina Dacia a fost amendată cu sumă de 30.000 de lei şi a schimbat furnizorul de truse autosanitare. Au fost retrase 20% dintre cele 17.890 de bucăţi comercializate începând cu 7 august 2008. Celelalte, aflate acum în dotarea autoturismelor vândute deja, urmează să fie înlocuite.
"Multe dintre maşinile dotate cu trusele medicale în cauză au fost identificate la dealeri, înainte ca maşinile să fie livrate clienţilor. În cazul automobilelor livrate deja clienţilor, trusa medicală va fi înlocuită gratuit cu prima ocazie cu care maşina ajunge la un dealer autorizat Dacia", a declarat, marţi, pentru Mediafax, responsabilul de relaţiile cu presa al Automobile Dacia, Silviu Sepciu.

Antena3.ro

×
Etichete: OPC
x close