Antena 3 CNN Actualitate Un angajat al IML Iași este acuzat că cerea până la 3.000 de euro pentru falsificarea analizelor de alcoolemie

Un angajat al IML Iași este acuzat că cerea până la 3.000 de euro pentru falsificarea analizelor de alcoolemie

Bogdan Borza
3 minute de citit Publicat la 09:09 03 Oct 2024 Modificat la 09:09 03 Oct 2024
BeFunky-collage - 2024-07-04T175054.125
Angajatul ar fi cerut sume între 500 și aproape 3.000 de euro pentru a face modificări pe certificatele medico-legale/ sursă foto: Getty Images

Un angajat al Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi a fost arestat preventiv într-un dosar în care este acuzat că lua mită ca să modifice rezultatele analizelor care arată alcoolemia din sânge. În schimbul acestor favoruri, bărbatul cerea chiar și câteva mii de euro. 

Funcţionarul public era angajat de mai bine de 10 ani la Institutul de Medicină Legală din Iaşi. 

De-a lungul timpului, angajatul ar mai fi creat probleme în trecut, a fost chiar şi cercetat disciplinar pentru diverse alte situaţii şi sancţionat conform legii.

Acum, însă, acesta este anchetat pentru că le-ar fi promis mai multor persoane că le poate ajuta şi susţinea că poate interveni pe lângă medicii de la IML Iaşi pentru a-i convinge să facă modificări pe certificatele medico-legale.

Angajatul cerea sume cuprinse între 500 şi aproape 3.000 de euro

Potrivit procurorilor, individul ar fi cerut sume între 500 și aproape 3.000 de euro, susținând că poate interveni pe lângă angajații Institutului de Medicină Legală, pentru a modifica alcoolemia, deși acest lucru era complet fals. 

Ancheta a fost declanșată în urma unui apel făcut la linia telefonică anticorupție în toamna anului trecut.

În data de 1 octombrie, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat două percheziţii domiciliare, din care una la sediul unei instituţii publice, iar una la domiciliul unei persoane fizice, pe raza municipiului Iaşi.

De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere la sediul unităţii de parchet a suspectul în cauză pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

„Din cercetări a rezultat faptul că, începând din toamna anului 2023 şi până în prezent, un funcţionar public, angajat al IML Iaşi, a pretins unor persoane, în mod direct, sume de bani cuprinse între 500-2.900 Euro, din care a primit 2.950 Euro, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra cadrelor medicale din Institutul de Medicină Legală Iaşi, pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu.

În fapt, a pretins că ar putea să îşi influenţeze colegii în vederea eliberării unui nou certificat medico-legal care să ateste un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale decât cele constatate iniţial, precum şi pentru emiterea în mod fraudulos a unui raport de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, în care să se reţină o valoare mai scăzută, decât cea rezultată iniţial”, au transmis polițiștii judiciari, potrivit Agerpres.

Inițial, procurorul a dispus reţinerea pentru 24 ore. În cursul zilei de miercuri, în urma prezentării persoanei la instanţa de judecată cu propunerea de arestare preventivă, a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Documentarea activităţii infracţionale în cauză a fost realizată cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale - Brigada Operaţiuni Speciale Iaşi, la percheziţii beneficiindu-se de suportul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi.

×
x close