Antena 3 CNN Actualitate Un angajat al ANAF a închiriat Ministerului Economiei un imobil la preţ dublu faţă de cel al pieţei

Un angajat al ANAF a închiriat Ministerului Economiei un imobil la preţ dublu faţă de cel al pieţei

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:25 13 Oct 2012 Modificat la 21:25 13 Oct 2012
Un angajat al ANAF a închiriat Ministerului Economiei un imobil la preţ dublu faţă de cel al pieţei
Foto: Agerpres/AP
Un angajat al Agenţiei Naţionale de Administare Fiscală (ANF), Marius Simion, a închiriat Ministerului Economiei, printr-o firmă pe care a trecut-o pe numele tatălui său, un imobil din Bucureşti la preţ dublu faţă de preţul pieţei. Astfel, omul a băgat în buzunar, din banii ministerului, aproape 700.000 de euro. Dezvăluirea a fost făcută în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Exces de putere", de la Antena 3.

Firma lui Marius Simion Gaga, angajat al ANAF, a închiriat Ministerului Economiei - în 2011, pe vremea când ministru era Ion Ariton - un imobil din Capitală la preţ aproape dublu faţă de preţul pieţei. În urma tranzacţiei, în buzunarul lui Gaga a intrat un profit de aproape 700.000 de euro.

Ulterior, firma şi-a schimbat acţionarii ca să-şi şteargă numele şi a fost trecută pe numele mamei şi tatălui lui Gaga.

Ministrul Economiei, Daniel Chţoiu, a cerut să se facă un control.

"Banii care se plătesc pe chirie sunt bani din fonduri europene. Cei de la corpul de control au constatat că este vorba despre o chirie foarte mare. S-a încercat rezilierea contractului de închiriere, dar nu s-a putut şi, atunci, s-a renegociat chiria", a spus ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, invitat la emisiunea Exces de putere, de la Antena 3.

Ministrul Economiei de la vremea respectivă, Ion Ariton, nu a vrut să comenteze subiectul.





×
x close