Un alt spital din România, după cel din Bacău, îşi umileşte pacienţii. Condiţiile din saloane sunt unele care rivalizează cu cele din Evul Mediu.
Pereţii sunt scorojiţi sau dărâmaţi, geamurile stau să cadă, iar mizeria este peste tot. Vorbim de Spitalul Judeţean din Satu Mare.
Oamenii care au ghinionul să se interneze la secţia de Medicină internă se revoltă şi spun că este inuman să fie trataţi în astfel de condiţii.
Jumătate dintre saloanele secţiei Boli Interne au fost renovate. Restul sunt într-o stare jalnică: tencuiala cade de pe pereţii plini de igrasie, iar caloriferele sunt ruginite.
Conducerea spitalului spune însă că pentru moment nu are ce să facă, deoarece banii nu au ajuns şi pentru ca saloanele respective să fie renovate.
Directorii unităţii medicale spun că bolnavii ar trebui să aibă răbdare, pentru că lucrurile trebuie făcute pe rând şi în limita banilor disponibili.
Sindicaliştii din sănătate spun că autorităţile ar trebui să investească mai mulţi bani în renovarea spitalelor, mai ales după scandalurile din ultima perioadă.
Reprezentanţii spitalului spun că întreaga clădire va fi renovată cu bani de la Consiliul Judeţean. Reparaţiile ar trebui încheiate până pe 30 aprilie.