Alexandu Marin a fost căpitan la Poliţia Rutieră Gorj. În urmă cu trei ani, a fost condamnat la închisoare sub acuzaţiile de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi luare de mită. A primit şapte ani, pentru că în calitate de lucrător la serviciul Poliţiei Rutiere Gorj, a înmatriculat ilegal 43 de autoturisme, împreună cu alţi poliţişti care i-au fost complici.
La câteva luni după ce a fost arestat şi dus în Penitenciarul din Târgu-Jiu pentru executarea pedepsei, fostul poliţist s-a îmbolnăvit subit şi a solicitat Comisiei de eliberări condiţionate întreruperea pe motive medicale. Poliţistul a adus acte medicale, care arătau că este necesară intervenţia chirurgicală pentru hernie de disc. În plus, documentele relevau faptul că ar suferi şi de astm bronşic.
Judecătorii Tribunalului Gorj au aprobat punerea sa în libertate pentru o perioadă de trei luni, deşi se putea dispune ca deţinutul să fie operat sub pază. Alexandru Marin este "recidivist" în privinţa eliberărilor condiţionate, atrag atenţia cei de la Jurnalul Naţional. Culmea, a ieşit din puşcărie de trei ori tot pe motive medicale, invocând de fiecare dată astmul bronşic.
În 2004, a fost dat în urmărire pentru că nu s-a întors după expirarea întreruperii pedepsei. Poliţiştii l-au găsit ascuns la rude şi l-au încarcerat din nou. În 2006, fostul poliţist a obţinut din nou întreruperea pedepsei pentru trei luni. Un an mai târziu, în ianuarie 2007, Alexandru Marin a fost găsit în Franţa, de unde a fost extrădat şi băgat la închisoare. Culmea, câteva luni mai târziu a beneficiat din nou de întreruperea pedepsei, pe motive medicale. Şi de atunci este de negăsit.
Antena3