Un agent şef principal, angajat la Penitenciarul Brăila, a încercat sâmbătă să introducă mai multe telefoane mobile în penitenciar, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Simona Kober, citat de Agerpres.
În momentul efectuării controlului specific asupra cadrelor şi a bagajelor acestora, agentul şef principal V.N. a refuzat să se supună acestuia şi s-a îndreptat către poarta de acces a Penitenciarului, pe care a escaladat-o având asupra sa şi o geantă cu un conţinut necunoscut.
După ce a sărit gardul penitenciarului, agentul a scos din geantă o sacoşă, pe care a aruncat-o. Imediat s-a procedat la asigurarea pazei locului în care a fost aruncată sacoşa şi au fost informate organele de cercetare penală.
În sacoşa respectivă au fost descoperite nouă telefoane mobile, opt încărcătoare pentru telefon şi două hands-free-uri, o parte dintre aceste obiecte fiind ascunse într-o pâine.
'În acest caz, administraţia Penitenciarului Brăila a procedat la luarea măsurilor specifice, ce se impun în astfel de situaţii. Această acţiune face parte din strategia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind prevenirea şi combaterea actelor şi faptelor de corupţie în sistemul penitenciar', a declarat Simona Kober.