Antena 3 CNN Actualitate Un afacerist din Galați și-a luat o bucată de faleză doar pentru el. Localnicii nici nu mai au voie să treacă pe acolo

Un afacerist din Galați și-a luat o bucată de faleză doar pentru el. Localnicii nici nu mai au voie să treacă pe acolo

faleza din galati
Poliţia Locală a venit, l-a amendat şi i-a cerut să dea jos împrejmuirea. FOTO: Antena 3 CNN
de Bianca Chirilă    |    22 Iul 2024   •   23:47

Un afacerist din Galaţi a pus stăpânire pe o parte din faleza oraşului şi a refuzat accesul locuitorilor acolo. Culmea este că pe acel petic de pământ este amplasat şi un monument ridicat în anii '70, pe care afaceristul nu s-a arătat deranjat că îl îngrădeşte. Poliţia Locală a venit, l-a amendat şi i-a cerut să dea jos împrejmuirea.

Un afacerist local a îndrăgit atât de tare terenul, încât a decis să îl împrejmuiască şi să îl ia doar pentru el. 

Localnic: „O să ia toată faleza, câte o bucată. Trebuie luată legătura cu primarul să vină să constate. Păi noi ce facem, ne luptăm cu aștia de la MMA? Și mai este și un aspect, eu sunt pescar, nu pot să am acces acolo dacă vreau să pescuiesc.”

Oamenii au crezut iniţial că Primăria a vândut terenul, cumva, însă nici vorbă de un astfel de contract.

Ovidiu Matache, primăria Galaţi: „Terenul este parțial în proprietatea statului și parțial în proprietatea municipiului Galaţi.”

Localnic: „Nu cred că poate să mai facă ceva de acum. Încet, încet se cam închid toate.”

Ovidiu Matache, primăria Galaţi: „Desigur, se fac verificări și vom vedea la final. Dacă este ilegal cu siguranță va fi desființată.” 

Verificările nu au durat mult. Afaceristul a făcut totul ilegal. 

Aurelia Matei, Politia Locală Galaţi: „Acesta, conform contractului, a efectuat manevrele de acostare, însă a împrejmuit ilegal spațiul verde destinat domeniului public.” 

Proprietarul pontonului a fost amendat şi i s-a impus ca în cel mai scurt timp să dea jos împrejmuirea pe care o făcuse după bunul plac. 

×
Subiecte în articol: Galați faleza afacerist
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close