Un adolescent de 14 ani a tăiat cu briceagul urechea unui copil de nici doi ani, în localitatea bihoreană Suplacu de Barcău.. Alţi doi copii, de 8 şi 12 ani, au fost răniţi.
Potrivit managerului Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea, citat de Mediafax, trei minori au fost internaţi, în noaptea de luni spre marţi, cu multiple tăieturi, după ce au fost atacaţi cu un cuţit.
Copiii au suferit mai multe tăieturi, dar, la momentul acesta, viaţa lor nu este pusă în pericol.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Bihor, este vorba despre patru copii care locuiau pe aceeaşi stradă în comună. În timp ce erau la joacă, între ei au apărut mai multe neînţelegeri, cel mai mare scoţând un briceag cu care le-a provocat mai multe leziuni micuţilor.
În funcţie de concluziile anchetei, dacă părinţii adolescentului care avea briceagul la el, se vor dovedi a fi neglijenţi, vor fi sancţionaţi.