Antena 3 CNN Actualitate Ultimul weekend de "vară": De luni încep ploile. Vezi prognoza meteo

Ultimul weekend de "vară": De luni încep ploile. Vezi prognoza meteo

1 minut de citit Publicat la 20:45 08 Oct 2009 Modificat la 20:45 08 Oct 2009
Ultimul weekend de "vară": De luni încep ploile. Vezi prognoza meteo

Gata cu vremea caldă. Ne mai bucurăm de un ultim weekend de vară, cu soare şi 25 de grade. De luni, va trebui să ne îmbrăcăm cu ceva mai gros.

Toamna va reuşi în sfârşit să alunge vara. Aşa că încercaţi să profitaţi din plin de vremea bună, până luni. E ultimul weekend în care paltoanele de toamnă mai rămân în şifonier.

Dacă vineri în Capitală vor fi 28 de grade şi tot atâtea în vestul ţării, de marţi temperaturile vor scădea la jumătate.

În Timişoara, termometrele nu vor arăta mai mult de 11 grade. 14 grade vor fi la Constanţa.

Şi asta nu este tot, toamna aduce şi mulţi stropi de ploaie. Aşa că de săptămâna viitoare umbrelele şi paltoanele sunt obligatorii.



PROGNOZA METEO PENTRU VINERI, 9 OCTOMBRIE
În ţară, vremea va fi caldă pentru prima decadă a lunii octombrie, în special în jumătatea de sud a ţării; temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorari temporare în nordul şi centrul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi mult mai calda decât în mod obişnuit în această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28 ... 29 de grade, iar cea minimă de 13 ... 15 grade.

La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului se va menţine la valori ridicate pentru prima decadă a lunii octombrie, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali.

Observator



×
x close