Actriţa Cristina Stamate se află în continuare internată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, starea acesteia fiind ''staţionară'', a declarat vineri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa.
"Este în continuare internată la noi. Starea dânsei este staţionară. Nu sunt modificări în momentul acesta", a spus Opriţa.
Cu o zi în urmă, medicul Bogdan Opriţa declara că actriţa Cristina Stamate se află în investigaţii la Spitalul Floreasca. "Este venită la noi pentru că i s-a făcut rău. Este în investigaţii. Are o patologie preexistentă importantă şi, după ce o investigăm, stabilim dacă rămâne internată sau nu", spunea medicul.
Actriţa a fost transportată la spital de un echipaj SMURD.