Este
ultima zi în care toţi cei care l-au iubit pe magicianul
driblingurilor, Nicolae Dobrin, pot veni în loja de pe
stadionul din Piteşti pentru a-i aduce un ultim omagiu. În
cele două zile de când fosta glorie a fotbalului s-a stins din
viaţă, aproximativ 20.000 de persoane au trecut să-şi ia
adio. Printre ei, şi şeful statului. De altfel, preşedintele Traian Băsescu i-a conferit post-mortem lui Nicolae Dobrin titlul "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, una dintre cele mai importante distincţii ale statului român.
Prieteni, cunoscuţi sau admiratori ai marelui Dobrin au
venit şi sâmbătă noapte
în
loja de pe stadionul din Piteşti, unde este depus sicriul cu trupul
neînsufleţit al fostului fotbalist, pentru a-i aduce un ultim
omagiu. Nicolae Dobrin va fi trecut pentru ultima dată prin tunelul
pe care ieşea pe stadion, după care va fi purtat de sportivi pe
stadion într-un ultim tur. Dobrin va fi înmormântat
luni la cimitirul militar Sfântu Gheorghe din Piteşti.
Antena
3