Elena Udrea a revenit pe Facebook, după o perioadă destul de lungă în care nu a mai scris nimic. Motivul care a făcut-o să reapară a fost discuţia din mass-media legată de extrasele de cont date publicităţii de Mihai Gâdea în emisiunea Sinteza Zilei.
Reiau un raspuns dat jurnalistilor pe subiectul extraselor mele de cont din perioada 2009-2012 aparute in presa:
1. Orice venit ori cheltuiala incepand cu 2008 apare in declaratia mea de avere, asa ca nu poate fi vorba de "bani negri", mai ales ca platile s-au facut cu cardul, deci din banca.
2. Atasarea extraselor de cont la dosarul penal are doar scop mediatic, pentru a acoperi lipsa probelor impotriva mea. Nu este relevant in cauza cati pantofi mi-am cumparat ci daca am luat sau nu geanta cu bani de la Nastasia.
3. As vrea sa vad si extrasele de cont ale lui Johannis, Blaga, Gorghiu, Atanasiu etc., sa stim pe ce au cheltuit banii, cate costume, cravate au cumparat, cate rochii si-a luat sotia Presedintelui si asa mai departe.
4. Este deja arhicunoscuta placerea mea pentru haine. Dar oricat as fi dispusa sa platesc pentru ele, tot sunt departe mult de cheltuielile pe care altii le fac cu amantele, cu casele, cu averile copiilor, neamurilor etc. Cheltuieli care insa, spre deosebire de ale mele, nu intereseaza pe nimeni.Subiectul a fost dezbătut şi de Răzvan Dumitrescu şi invitaţii săi în emisiunea "Subiectiv".
Mihai Gâdea a prezentat, la "Sinteza zilei", ce sume de bani au intrat în conturile Elenei Udrea între anii 2010 - 2012, bani transferaţi din conturile fostului soţ, Dorin Cocoş.
"Sunt transferuri din mita pe care o primea Dorin Cocoş, unul dintre beneficiarii furturilor din Microsoft, ANRP şi Sănătate", a spus Mihai Gâdea.