Specialiştii spun că drumul tăiat prin munţi va deschide calea spre distrugerea parcului natural, din cauza turiştilor şi a traficului auto, scrie Jurnalul naţional în ediţia de astăzi.
Drumul forestier din Parcul Natural Bucegi a fost asfaltat în timp record. Turiştii pot să circule deja între cabana Cuibul Dorului, Şaua Dichiului şi Piatra Arsă. Deşi la intrarea pe Drumul Babelor există o barieră cu semnul "accesul interzis", şoferii nu o iau în seamă. Consiliul Judeţean Dâmboviţa, condus de bunul prieten al Elenei Udrea, Florin Popescu, a ridicat o cabană la răscrucea de drumuri dintre Piatra Arsă şi Cabana Babele. Muncitorii susţin că în zonă se ridică şi alte clădiri gata să primească turişti.
Specialiştii declară că studiul de impact asupra mediului, pe baza căruia s-a obţinut autorizaţia de mediu, cuprinde date nerealiste, iar Parcul Natural Bucegi este în pericol.
"Problema ridicată în Consiliul Ştiinţic a fost cu privire la impactul turiştilor asupra Platoului Bucegi, ce vor face ei acolo. Cu siguranţă se vor încinge grătare pe marginea drumului, se va asculta muzică, va fi forfotă mare. Toate acestea vor avea un impact negativ asupra florei şi faunei din Parcul Natural Bucegi", a declarat Cristian Goran, membru în Consiliul Ştiinţific al Parcului.
În plus, "miza ar putea fi terenurile de pe marginea drumului, deoarece majoritatea sunt în proprietatea mai multor persoane fizice, sunt în intravilan, deci se pot ridica acolo construcţii", a competat Goran.
Asfaltarea drumului a costat Ministerul Dezvoltării şi autorităţile locale peste 12 milioane de euro. Drumul, cu o lungime de 16 kilometri, trece prin zone strict protejate din Parcul Natural Bucegi. În zonă sunt peste 3.500 de specii de plante protejate sau pe cale de dispariţie şi trăiesc capra neagră, ursul brun, râsul şi acvila de munte - animalele ocrotite de lege.