Antena 3 CNN Actualitate Udrea începe să vorbească. Numele lui BLAGA, pomenit de Elena Udrea în acuzaţiile pe care le face

Udrea începe să vorbească. Numele lui BLAGA, pomenit de Elena Udrea în acuzaţiile pe care le face

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:05 10 Mar 2015 Modificat la 06:05 10 Mar 2015
blaga_udrea_elenaudrea_ro_51409600.jpg
Elena Udrea lansează un nou atac la adresa magistraţilor. Fosta şefă PMP îi acuză pe procurori că, citez, cu unii sunt mumă, cu alţii sunt ciumă.
Protejata lui Băsescu mai spune că în timp ce ea este în arest preventiv pentru o presupusă şpagă de 20 de mii de euro pe care anchetatorii nu au probat-o, alţi lideri PDL sunt în libertate deşi există informaţii că au luat mită de milioane de euro.

Elena Udrea este nemulţumită de faptul că foşti lideri ai PDL nu au fost întrebaţi de procurori despre milioanele de euro pe care le-au primit în campaniile electorale.

"Intrebarea care se pune este urmatoarea: de ce nu poate fi cercetata in stare de libertate Elena Udrea, cat timp acuzatia impotriva sa este ca a primit foloase necuvenite, ca sef al organizatiei PDL Bucuresti, dar si pentru partid, insumand vreo 20.000 euro, iar lideri ai PNL de astazi, cum ar fi Vasile Blaga, Radu Berceanu, Roberta Anastase sau Adriean Videanu sunt acuzati (de Gabriel Sandu sau Dorin Cocos) ca au primit milioane de euro in campanie, cu chitante si facturi, si nu sunt nici macar intrebati de DNA despre acest lucruri?"

Elena Udrea spune însă că nu vrea să îşi vadă foştii colegi după gratii.

"Nu ne dorim ca Vasile Blaga şi ceilalţi să fie arestaţi preventiv. Nici măcar să fie chemaţi la DNA. Ar fi normal doar un tratament egal în situaţii similare: ca Elena Udrea să fie judecată în libertate sau măcar în arest la domiciliu".

Nu este prima dată când Elena Udrea încearcă să îi aducă în faţa opiniei publice pe foştii lideri ai PDL - Blaga, Anastase, Videanu si Berceanu. În urmă cu o lună, fosta şefă PMP spunea că deşi declaraţia lui Gabriel Sandu răscoleste tot sistemul şi aduce acuzaţii unor nume mari din politică, procurorii nu par interesaţi să facă cercetări.

×
x close