Antena 3 CNN Actualitate Ucrainenii au ridicat un MiG-29 pentru a captura un avion al contrabandiștilor, care se întorcea din România

Ucrainenii au ridicat un MiG-29 pentru a captura un avion al contrabandiștilor, care se întorcea din România

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 12:22 10 Aug 2021 Modificat la 12:37 10 Aug 2021
pjimage (5)

În dimineața zilei de 7 august, grănicerii departamentului Porubne din deta­șamentul Cernăuți au înregistrat un zbor ilegal al unei aero­-nave An-2 peste regiunea Ivano – Frankovsk. Avionul An-2 a fost interceptat de un MiG-29 al Brigăzii de aviație tactică „Oleksandr Pokryshkin” Sevastopol și forțat să aterizeze la ora 7.30 pe  unul dintre aerodromurile din districtul Kosiv (Cosăuți), scrie Obiectiv de Suceava.

“Agenți ai Serviciului de Poliție al Frontierei de Stat și militari ai unității speciale DOZOR au reținut 4 persoane. După ce aerona­va a aterizat, au încercat să scape într-o mașină”,  precizează un comunicat al Servi­ciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina.

De fapt, aeronava a zburat din Ucraina în România și înapoi, după cum a fost raportat acest lucru pe site-ul Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina, informația fiind preluată și diseminată ulterior de mai multe publicații din țara vecină.

Văzând aeronava An-2, grănicerii ucraineni au raportat mai departe imediat Unității de Apărare Aeriană a Forțelor Aeriene din Ucraina. De pe  aerodromul militar s-a ridicat în aer o aeronavă militară pentru a determina aterizarea aero­-navei suspectă de contrabandă și, în orice caz, de trecere frauduloasă a frontierei ucraineano-române.

Patru persoane au fost reţinute imediat după aterizarea forţată

Astfel, la ora 7:30, avionul civil An-2 a fost interceptat de un MiG-29 al Brigăzii de aviație tactică „Oleksandr Pokryshkin” Sevastopol, potrivit presei din țara vecină care citează, la rândul său, din contul de facebook al Comandamentului Forțelor Aeriene. MiG-ul a forțat pilotul de pe An-2 să ate­rizeze pe un aerodrom unde, în ciuda încercărilor contrabandiștilor de a fugi, au fost prinși de oamenii legii.

„La scurt timp de la aterizarea avionului la zeci de kilometri de graniță, pe unul dintre aerodromurile din districtul Kosiv (Cosăuți, denumirea românească a localității din Pocuția – n.r.) din regiunea Ivano – Frankovsk, agenți ai Serviciului de Poliție al Frontierei de Stat și militari ai unității speciale DOZOR au reținut 4 persoane. După ce aeronava a aterizat, au încercat să scape într-o mașină”, s-a precizat într-un comunicat al Serviciului de Stat al Grănicerilor. Oamenii reținuți sunt suspectați de contrabandă. Infracțiunile au fost raportate la parchet și la structurile regionale de la Cernăuți și Ivano – Frankovsk ale Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Grănicerii ucraineni documentează infracțiuni, inclusiv transportul ilegal de țigări în România și alte încălcări prevăzute de legislația actuală. Totuși, cel puțin până acum, a fost comunicat că oamenii legii din țara vecină au deschis proceduri penale doar cu privire la „Încălcarea re­-gulilor zborurilor inter­naționale”

 

×
Etichete: Ucraina contrabanda
x close