Antena 3 CNN Actualitate Ce așteaptă Ucraina de la negocierile cu Rusia, stabilite joi

Ce așteaptă Ucraina de la negocierile cu Rusia, stabilite joi

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:28 09 Mar 2022 Modificat la 14:37 09 Mar 2022
Dmytro Kuleba
Ucraina către UE: Aplicați acum sancțiuni Rusiei! Sursa foto: Hepta.ro

Potrivit Reuters, Kuleba (foto) a confirmat că va participa la discuțiile de joi, din Turcia, și l-a îndemnat pe Lavrov să le abordeze "cu bună-credința", și nu dintr-o perspectivă propagandistică.

"Însă voi spune deschis că așteptările mele de la aceste convorbiri sunt reduse", a afirmat ministrul ucrainean.

"Noi suntem interesați de o încetare a focului, de eliberarea teritoriilor noastre şi al treilea punct este să rezolvăm problemele umanitare", a adăugat el.

Șeful diplomației de la Ankara, Mevlut Cavusoglu, a anunțat, luni, că Dmitro Kuleba şi Serghei Lavrov și-au dat acordul să se întâlnească la un forum diplomatic în Antalia, pe coasta mediteraneană a Turciei.

"Vom ține această întâlnire în format tripartit în Antalia joi, 10 martie", a afirmat Cavusoglu, exprimându-şi speranța că întâlnirea va fi "un punct de cotitură și un pas important spre pace și stabilitate".

Zelenski ar fi primit de la Putin "propunerea finală"

Surse citate de publicația israeliană The Jerusalem Post susțin că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ar fi primit din partea lui Vladimir Putin propunerea finală de negociere, din care liderul rus nu ar fi dispus să cedeze.

Concret, lui Zelenski i se cere să renunțe la regiune Donbas, unde insurgenții pro-Rusia au declarat două "republici populare" în Donețk și Lugansk, recunoscute drept independente de Moscova înainte de invazie.

De asemenea, Ucraina va trebui să se angajeze să renunțe la intrarea în NATO, ceea ce implică modificarea Constituției sale, să adopte neutralitatea și să-și reducă forțele armate.

Dacă Ucraina refuză, Putin este hotărât să meargă mai departe cu campania militară, indiferent de costurile umane și materiale, pentru că el consideră că nu-și poate permite să piardă acest război, spun sursele citate de publicația israeliană.

×
x close