Tzancă Uraganu s-a ales cu carnetul de conducere suspendat pentru o perioadă de 90 de zile după ce a fost prins cu viteză excesivă pe Autostrada A3 Bucureşti-Braşov. Manelistul a primit şi amenda.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea mai multe imagini cu Tzancă Uraganu.
"La data de 20 februarie 2024, ora 22.07, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au depistat pe Autostrada A3 București – Brașov, la km 10, din direcția Ploiești către București, un autoturismul, condus de către un bărbat.
Acesta circula pe autostrada A3 cu 159km/h, pe un sector de drum pe care limita maximă admisă de viteza este de 100 km/h.
În cauză, a fost aplicată o sancțiunea contravențională cu amendă de 1.485 de lei, fiind luată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pentru 90 de zile", informează Poliţia.