UPDATE 15:40. Cei trei turişti unguri au fost salvaţi în urmă cu puţin timp. Ei au reuşit să coboare singuri până în apropiere de pârtia Bran. Aici s-au întâlnit cu salvamontiştii plecaţi în căutarea lor.
UPDATE 15:30. Cei trei alpinişti străini rămaşi blocaţi în munţii Bucegi sunt în viaţă. Unul dintre ei a reuşit să-i trimită un sms mamei sale în Budapesta în care i-a spus că toţi sunt bine sănătoşi. Femeia a trimis sms-ul salvamontistilor din Bran.
Operaţiune de salvare în munţii Bucegi, în cazul celor trei turişti străini blocaţi de sâmbătă seară la peste 2.000 de metri altitudine. Salvamontiştii au probleme din cauza ceţii. Elicopterul pregătit să plece după ei nu a putut decola.
Trei turişti din Ungaria, doi bărbaţi şi o femeie, au rămas blocaţi, sâmbătă, în Masivul Bucegi, după ce au intrat într-o zonă interzisă şi au fost surprinşi de o avalanşă pe care ei au provocat-o.
Potrivit reprezentanţilor Salvamont Bran, trei turişti maghiari, doi bărbaţi şi o femeie, au rămas blocaţi în Masivul Bucegi, după ce au intrat într-o zonă interzisă şi au provocat o avalanşă, fiind luaţi de valul de zăpadă, informează
Mediafax.
Cei trei urcaseră pe munte miercuri, din oraşul braşovean Săcele la Vârful Omu, fiind avertizaţi asupra riscurilor de pe munte, spun salvamontiştii.
Conform sursei citate, cei trei turişti au coborât, sâmbătă, de la Vârful Scara, situat la 2.422 de metri altitudine, pe traseul Clincea - Bran, un traseu deosebit de dificil şi acoperit cu zăpadă tasată, apoi au continuat să coboare de la refugiul Ţigăneşti şi au intrat într-o zonă interzisă, provocând o avalanşă.
Cei trei turişti au reuşit să iasă singuri de sub valul de zăpadă care i-a surprins şi au cerut ajutor la Dispeceratul Naţional Salvamont.
În cursul zilei de sâmbătă, turiştii au fost căutaţi cu un elicopter. Echipa de salvare aflată în aparatul de zbor a reperat trei turişti, iar ulterior aceştia au fost recuperaţi. Turiştii salvaţi nu erau însă cei care solicitaseră ajutor la Dispeceratul Naţional Salvamont, ci alţii.
Patru salvamontişti şi doi jandarmi montani de la Bran au pornit în căutarea celor trei turişti maghiari rămaşi blocaţi în Bucegi.
Echipele de salvatori au observat într-o zonă de pe munte semnale luminoase, care ar putea fi de la turiştii care aşteaptă ajutor.
Salvamontiştii nu mai pot lua legătura cu turiştii unguri întrucât bateriile telefoanelor mobile ale acestora s-au descărcat.