Antena 3 CNN Actualitate Turiști evacuați, pe jos, din staţiunea Parâng. Printre ei se află și 20 de copii

Turiști evacuați, pe jos, din staţiunea Parâng. Printre ei se află și 20 de copii

1 minut de citit Publicat la 15:31 13 Noi 2016 Modificat la 15:31 13 Noi 2016
girl-923906_1280.jpg
Foto: pixabay.com

Un grup de 30 de persoane, format din 20 de copii şi 10 adulţi, este evacuat pe jos, duminică, din staţiunea Parâng, cu ajutorul salvamontiştilor şi jandarmilor montani, după ce a nins foarte mult, iar accesul spre zona turistică s-a blocat din cauza zăpezii, care depăşeşte 80 de centimetri, şi a vântului puternic.

Iniţial, s-a decis ca operaţiunea să se desfăşoare cu ajutorul telescaunului care face legătura între staţiune şi Petroşani, dar întreruperile dese ale energiei electrice au schimbat planurile echipelor de salvare care au hotărât ca grupul să plece pe jos spre Cabana Rusu, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, citat de Agerpres.

''Copiii şi ceilalţi turişti nu mai pot fi coborâţi din staţiunea Parâng cu telescaunul, pentru că energia electrică se întrerupe. Grupul va coborî pe jos, ajutat de echipele de salvamontişti şi jandarmi montani. Vom avea echipe de salvatori în faţa şi la spatele grupului care va coborî în coloană'', a spus Bodean.

Acţiunea este îngreunată de stratul de zăpadă şi de vânt, apreciindu-se că cei aproximativ 3 kilometri vor fi parcurşi în siguranţă până la căderea serii.

''Grupul a ajuns la un punct intermediar alături de jandarmii montani şi salvamontişti. Acţiunea se desfăşoară în condiţii bune. Pe drum vor fi întâmpinaţi de un ATV şi de alte mijloace de transport. Problema cea mai mare o pune vântul'', a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, maior Nicolae Răducu.

Cei 30 de copii şi adulţi vor fi întâmpinaţi la Cabana Rusu cu ceai cald, dar şi de o ambulanţă SMURD, pregătită să acorde primul ajutor în caz de nevoie.

În staţiunea Parâng se aflau duminică 20 de copii care participau la o tabără de nutriţie. Ei ar fi trebuit să ajungă acasă în cursul zilei, dar ninsoarea de 80 de centimetri şi viscolul au blocat orice cale de acces spre staţiune. La cabanele din staţiune se mai aflau şi turişti care au urcat cu maşinile, dar apoi nu au mai putut coborî în Petroşani din cauza drumului acoperit cu zăpadă.

×
Etichete: salvamontisti
x close