Antena 3 CNN Actualitate "Predaţi-vă!". Apel pentru criminali şi ipoteza de anchetă a profesorului Tudorel Butoi pentru crima din parcul din Mangalia

"Predaţi-vă!". Apel pentru criminali şi ipoteza de anchetă a profesorului Tudorel Butoi pentru crima din parcul din Mangalia

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 15:44 06 Aug 2023 Modificat la 23:55 06 Aug 2023

"În primul rând, mă bucur că speţa este abordată rapid şi din informaţiile dumneavoastră care sunt pe surse, sursele fiind poliţişti, se pare că ipotezele şi versiunile luate în calcul sunt viabile, ceea ce mă bucură foarte mult. Este un segment care ne scapă. Segmentul între 8 şi 16 ani capătă particularităţi. Ei scapă de sub influenţa părintească, scapă de sub influenţa şcolii, nu îşi formează capacitate de autocontrol, discernământ nu au, aşa cum îi prezumăm, şi ajungem la chestiuni din astea.

Deocamdată, din punctul meu de vedere, trebuie să se pedaleze pe dispariţiile de persoane. Ce persoane au dispărut în ultimele 24 de ore şi au caracteristicile de individualizare şi anatamo-corporale ale micuţei găsite abandonate. Şi de la persoanele dispărute se merge spre cadavrul cu identitate necunoscută, ce avem acum, şi o dată cu identificarea victimei se merge la cercul de prieteni, de relaţii şi la ultimele persoane care au văzut-o, în ce împrejurări, în ce cerc de prieteni şi aşa mai departe", a declarat Tudorel Butoi, în direct la Antena 3 CNN.

Vezi şi: Ea este Alina, fata omorâtă de cea mai bună prietenă într-un parc din Mangalia: "Drum lin spre îngeri, fetiţă cu suflet frumos!"

Totodată, profesorul Tudorel Butoi a lansat un apel pentru cei care au comis crima din parcul din Mangalia.

"Fac un apel la făptuitorii ăştia să se predea. Pentru că, în opinia mea, nu sunt persoane majore, pot fi exact ce spuneţi, începători, pot fi din cercul lor de prieteni. Predaţi-vă! Predaţi-vă pentru fapta asta de bravură pentru că veţi fi identificaţi.

La făptaşi se ajunge numai după ce se parcurg paşii pe care i-am spus. Deocamdată se coroborează reclamaţiile de persoane dispărute cu caracteristicile cadavrului cu identitate necunoscută. Restul vor veni de la sine. Categoric că nu e fapta acolo, categoric că a fost transportat, de aici şi alte ipoteze. Poate trebuie să găsim făptuitori cu mijloc de transport, cu maşină. Poate vom vedea ce relaţie leagă victima de făptuitor şi eu nu exclud componenta sexuală în această poveste.

Am mai trecut prin astea, poliţiştii ştiu despre ce este vorba, uşor nu e. Criminalistica e frumoasă, dar e grea", a mai explicat profesorul Tudorel Butoi.

Pe acelaşi subiect: Doi indivizi cu cagule şi hanorace închise apar pe camerele din parcul din Mangalia unde a fost găsită fata moartă

×
x close