Antena 3 CNN Actualitate Tudor Caranfil: Un cadou frumos pentru români ar fi să descopere cinematografia românească

Tudor Caranfil: Un cadou frumos pentru români ar fi să descopere cinematografia românească

1 minut de citit Publicat la 18:35 25 Dec 2011 Modificat la 18:35 25 Dec 2011
Tudor Caranfil: Un cadou frumos pentru români ar fi să descopere cinematografia românească
Foto: mediafax.ro
Întrebat de Crăciunul copilăriei, criticul de film Tudor Caranfil îşi aminteşte cu nostalgie de acele momente, menţionând pentru Mediafax că, la vârsta de 6-7 ani, de Crăciun, a suferit totuşi pentru cã nu a avut bani să îşi cumpere bilet pentru filmul "Trei ursuleţi" al lui Walt Disney.
   
"N-aveam bani de bilet la cinema. Aveam 6-7 ani şi era difuzat la cinematograf filmul "Trei ursuleţi" al lui Walt Disney. Am stat amărât în faţa cinematografului până când a intrat ultimul spectator, dar nu mi-au dat şi mie drumul. Cred că era prin '37-'38. E o eternitate de atunci", a spus Tudor Caranfil.
   
"Mai târziu, mi-am luat revanşa. Fiind critic de film, am avut acces gratuit la cinematograf şi pe lângă mine mai intra şi Nae Caranfil (fiul sãu, n.r.)", a adăugat glumind Tudor Caranfil.
   
Pe de altă parte, Tudor Caranfil consideră că, de Crăciun, un cadou frumos pentru publicul român ar fi distribuirea şi promovarea celor mai bune patru filme româneşti produse în ultimii ani: "4 luni, 3 săptãmâni şi 2 zile" de Cristian Mungiu, "A fost sau n-a fost" de Corneliu Porumboiu, "Moartea domnului Lăzărescu" de Cristi Puiu şi "Marţi, dupã Crăciun" de Radu Muntean. "Nu este o declaraţie cu fior patriotic, dar filmele acestea au fost nedrept de puţin văzute în timpul anului şi nu este niciodată prea târziu să vezi ce momente frumoase a avut cinematografia românească", a mai spus Tudor Caranfil.

×
x close