Trupele americane vor rămâne în ţările baltice şi Polonia pe parcursul întregului an 2015 pentru a "disuada agresiunea rusă", a declarat duminică generalul-locotenent american Ben Hodges, citat de
AFP.
"Forţele americane vor rămâne în Lituania, Estonia, Letonia şi Polonia atât timp cât va fi necesar pentru a disuada agresiunea rusă", a declarat Hodges, comandantul trupelor americane în Europa.
"Am planificat rotaţii pe tot parcursul anului viitor. Au fost desemnate unităţi militare pentru a le efectua", a precizat el.
Statele Unite au trimis, începând din aprilie, aproximativ 600 de militari americani, în rotaţie continuă, în Polonia şi în ţările baltice, pentru exerciţii militare menite să demonstreze solidaritatea ţărilor NATO în contextul tensiunilor cu Rusia din cauza crizei ucrainene.
Alţi aliaţi europeni, de asemenea, au trimis militari în regiune pentru o serie de exerciţii, iar alianţa a trimis avioane de luptă suplimentare.