La Tribunalul Militar Bucureşti începe, miercuri, procesul celor 11 militari acuzaţi de furtul armelor de la unitatea din Ciorogârla. Procurorii militari spun că din depozit s-au furat peste 60 de arme şi alte obiecte.
Militarii sunt acuzaţi de furt calificat şi călcare de consemn şi nerespectarea regimului armelor. Cu alte cuvinte, unii dintre ei au participat în mod direct la furt, iar alţii au înlesnint acest lucru, prin neresepectarea procedurilor cum ar fi verificarea sigiliului.
Nouă dintre cei 11 militari au fost aduşi miercuri dimineaţă la tribunalul Militar, fiind escortaţi de patru poliţişti mascaţi. Ceilalţi patru militari vor fi judecaţi în libertate. Principalele dovezi împotriva militarilor sunt constituite din amprente şi probe ADN recoltate de la locul furtului.
Magistraţii Tribunalului Militar Bucureşti au decis să preungească mandatul de reţinere pentru şapte dintre militari, cu încă 29 de zile pentru patru dintre suspecţi şi cu 21 pentru ceilalţi trei. Următorul termen a fost stabilit pe 13 martie, când se vor prezenta şi cei patru suspecţi judecaţi în libertate.
Potrivit autorităţilor, aproximativ 62 de arme şi alte obiecte militare au fost furate în noaptea dintre 27 şi 28 ianuarie. Armele nu au fost încă descoperite, fiind date şi în urmărire internaţională.
Antena3.ro