Antena 3 CNN Actualitate Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Colectiv. Patronii clubului, condamnări de aproape 12 ani fiecare

Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Colectiv. Patronii clubului, condamnări de aproape 12 ani fiecare

4 minute de citit Publicat la 13:12 16 Dec 2019 Modificat la 13:12 16 Dec 2019
Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Colectiv. Patronii clubului, condamnări de aproape 12 ani fiecare

Tribunalul București îl condamnă pe inculpatul Cristian Piedone, fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei, la pedeapsa cea mai grea, de 8 ani și 6 luni inchisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 11 ani şi 8 luni închisoare în dosarul privind tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane. Decizia tribunalului nu este definitivă.

Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au fost judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Patroana firmei de artificii, condamnare grea

Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată luni de Tribunalul Bucureşti la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare în dosarul Colectiv.

În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au fost condamnaţi la 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv la 10 ani de închisoare.

De asemenea, Cristian Niţă a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Decizia tribunalului nu este definitivă. 

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi, luni, de Tribunalul Bucureşti, la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare. Decizia nu este definitivă.

Danele civile sunt pentru 113 persoane, cele mai mici de 50 de mii de euro, cele mai mari de 250, 300 de mii de euro.

Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Colectiv. Patronii clubului, condamnări de aproape 12 ani fiecare

Alte decizii în dosarul Colectiv:

"Condamna pe inculpata Iofciu Aurelia la pedeapsa cea mai grea de 8 ani inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,k Cp.

Condamna pe inculpata Ganea Luminiţa Larisa la pedeapsa de 7 ani inchisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,k Cp pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

 Condamna pe inculpata Moţoc Sandra Ramona la pedeapsa de 3 ani inchisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b Cp pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 91  Cp suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 alin. 1) Cp, pe durata termenului de supraveghere, inculpata Moţoc Sandra Ramona trebuie să respecte următoarele obligatii:  
    a) să se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalul Bucuresti ori de câte ori va fi chemat;
    b) să primească vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
    c) să anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depăseste 5 zile;
    d) să comunice schimbarea în privinta locului de muncă;
    e) să comunice informatii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă. 

În baza art. 93 alin. 2) lit. d) Cp, impune condamnatei ca, pe perioada termenului de supraveghere, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instantei.

În baza art. 93 alin. 3) Cp, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunitătii pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul ADP Sector 4 si Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Sector 4 Bucuresti. 

In baza art. 112 alin.1 lit.e Cp dispune confiscarea sumei de 62.298 lei, folos necuvenit pentru S.C. COLECTIV CLUB S.R.L..
In baza art. 112 alin.1 lit.e Cp dispune confiscarea sumei de 147.133 lei, folos necuvenit pentru SC Noran Prompt Serv SRL.

Condamna pe inculpatul Anastasescu George Alin la 11 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.

Condamna pe inculpatul Mincu Costin la pedeapsa cea mai grea de 11 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.

Condamna pe inculpatul Gancea Paul-Cătălin la pedeapsa cea mai grea de 11 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.

Condamna pe inculpata Niţă Daniela Ioana la pedeapsa cea mai grea de 12 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.

Condamna pe inculpatul ZAHARIA VIOREL la pedeapsa cea mai grea de 9 ani si 8 luni inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.

Condamna pe inculpatul Moise Marian la pedeapsa cea mai grea de 10 ani inchisoare, precum si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp.

Condamna pe inculpatul Niţă Cristian Mihai la o pedeapsă de 3 ani si 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,g Cp pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei". 

64 de morți, sute de răniți

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015. În urma incendiului și-au pierdut viața 64 de persoane și alte peste 180 au fost rănite. 

 

×
x close