Cererea depusă de Antonie Solomon pentru a-şi relua funcţia de primar al Craiovei, a fost respinsă marţi de Tribunalul Galaţi, pe motiv că nu este întemeiată, informează
Mediafax.
Solomon a fost suspendat din funcţia de primar de către prefectul judeţului Dolj, Eugen Georgescu, pentru acuzaţiile de luare de mită, uz de fals şi fals intelectual, infracţiuni pentru care a şi fost arestat preventiv în 3 martie.
Judecătorii au decis ca Solomon să fie pus în libertate, dar au înlocuit arestarea preventivă cu interdicţiile de a părăsi municipiul Craiova fără acordul organului judiciar, de a lua legătura cu ceilalţi inculpaţi şi de a-şi îndeplini funcţia în exercitarea căreia se presupune că au fost săvârşite infracţiunile.
Conform legii, interdicţia lui Solomon de a-şi exercita funcţia, a încetat de drept odată cu eliberarea din arest preventiv.