Antena 3 CNN Actualitate Întârzieri de zeci de minute ale trenurilor din cauza condițiilor grele de iarnă. Anunțul CFR Călători, în urma condițiilor meteo | Lista rutelor afectate

Întârzieri de zeci de minute ale trenurilor din cauza condițiilor grele de iarnă. Anunțul CFR Călători, în urma condițiilor meteo | Lista rutelor afectate

Ştefan Petrică
2 minute de citit Publicat la 10:37 09 Ian 2024 Modificat la 10:37 09 Ian 2024
circulatie trenuri cfr calatori
Circulația trenurilor a fost adaptată la condițiile grele de iarnă. Lista trenurilor anulate de CFR Călători, în urma condițiilor meteo Sursa foto: Hepta I Mediafax Foto / Alexandra Pandrea

"Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iași și Galați, din cauza vântului puternic, viscolului și temperaturilor scăzute.

Pe raza SRCF Galați, pe distanța Mărășești – Tecuci (fir I și II) în contextul condițiilor meteo nefavorabile (vânt puternic și viscol), circulația AM (automotoarelor) este permisă doar cu antemergător (locomotivă Diesel sau electrică).

Pe distanța Brăila – Făurei (vânt puternic și viscol), trenurile circulă cu restricție de viteză de 70 km/h.

În stația Mărășești, în cursul nopții, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului, circulația feroviară a fost îngreunată și mai multe trenuri de călători au înregistrat întârzieri.

Citește și: Vremea face ravagii în România! Lista drumurilor naționale pe care circulația este oprită din cauza zăpezii

A fost afectată circulația a 8 trenuri de călători (R 7574, RE 11064, IR 1664, IR 1665, RE 11065, R 7575, R 7576, IRN 402. Pe raza SRCF Iași, din cauza ninsorii și a viscolului, pe distanța Leșu Ilvei – Poiana Ilvei și Lunca Ilvei – Coșna se circulă cu restricție de viteză de 50 km/h.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile a fost afectată circulația a 10 trenuri de călători, care au întârziat la expedierea din stațiile CF Iași și Bacău: R 5423, R 6414, R 11437, R 6447, R 1062, IRN 1668, R 11413, R 5481, IC 559, IR 1859.

De asemenea, menționăm faptul că la solicitarea CFR Călători, 11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iași.

În prezent, pe raza SRCF Iași, pe linia neinteroperabilă Hârlău – Iași, din cauza zăpezii abundente și a viscolului, trenul R 11404 (Regio Călători) s-a defectat și așteaptă locomotivă de ajutor.

Personalul feroviar este activat și intervine operativ în zonele unde se înregistrează probleme, astfel încât să fie asigurată continuitatea traficului feroviar.

CFR SA, prin comandamentele locale, urmărește permanent evoluția fenomenelor meteo și menține legătura cu operatorii de transport feroviar de călători, astfel încât toate măsurile de circulație impuse pe rețeaua feroviară în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice să asigure continuitate și legături inclusiv pe raza județelor afectate fenomene meteo nefavorabile.

Adresăm scuzele necesare călătorilor, în situația în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinație, însă toate măsuri de circulație adoptate în această perioadă sunt necesare pentru a menține condițiile optime și de siguranță pe rețeaua feroviară", potrivit CFR SA.

×
x close