Trenul
Intercity Budapesta-Bucureşti a deraiat duminică noaptea, în
apropiere de Arad, după ce a lovit un TIR care încerca să
traverseze calea ferată. Nici şoferul tirului şi nici pasageriii
trenului nu au fost răniţi. În tren se aflau peste 300 de
călători. După ce a plecat din gara Arad, mecanicul locomotivei a
observat un autotren, care încerca să traverseze terasamentul.
A încercat să frâneze, dar a fost prea târziu.
La
faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe, însă nimeni
nu a avut nevoie de intervenţia medicilor. Pompierii au tăiat în
bucăţi remorca autocamionului, pentru a degaja calea ferată. Din
cauza accidentului, alte două trenuri de pasageri au rămas blocate
în gara Arad peste două ore.
Antena
3