Antena 3 CNN Actualitate Trenul deraiat în Galaţi: Autorităţile anchetează modul în care s-a produs incidentul (VIDEO)

Trenul deraiat în Galaţi: Autorităţile anchetează modul în care s-a produs incidentul (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 08:25 28 Sep 2009 Modificat la 08:25 28 Sep 2009
Trenul deraiat în Galaţi: Autorităţile anchetează modul în care s-a produs incidentul (VIDEO)
Modul în care s-a produs deraierea unui vagon de tren în Berheci, judeţul Galaţi este anchetat de autorităţi. Al treilea vagon al rapidului 661 Bucureşti-Iaşi a sărit, duminică, de pe şine în timpul unor manevre.

Informaţiile privind existenţa unor victime sunt contradictorii. Pasagerii din tren vorbesc de trei persoane rănite, însă reprezentanţii căilor ferate neagă această informaţie.

Incidentul a dat peste cap traficul feroviar, iar trei trenuri au avut întârzieri.



Călătorii s-au văzut nevoiţi să caute mijloace pentru a ajunge la destinaţie. Unii au plecat după ore de aşteptare cu o garnitură adusă special de autorităţi.

Accidentul a dat peste cap traficul feroviar între Iaşi şi Bucureşti. Trenurile au plecat cu ore întregi întârziere, fapt care a nemulţumit călătorii.

Garnitura implicată în accident a plecat spre destinaţie în jurul orei 10 noaptea, fără vagonul care a deraiat. Angajaţii CFR au lucrat toată noaptea pentru a-l repune pe şine.



Antena 3


×
x close