Un nou incident feroviar a avut loc, luni după-amiază, în România.
Un tren de marfă încărcat cu produse petroliere a deraiat în localitatea Boju, judeţul Cluj. Cel puţin şase vagoane au sărit de pe şină.
Deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la producerea acestui accident.
Din primele informaţii reiese că incidentul nu s-a soldat cu victime.
Potrivit subsecretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, trenul aparţine unei companii private.
Accidentul a avut loc în apropiere de intrarea într-un tunel aflat între Boju şi Valea Florilor.Dacă aţi surprins imagini de la acest incident le puteţi trimite pe adresele de mail www.videonews.ro.La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de la ISU Cluj. De asemenea, echipaje ale pompierilor se află acolo pentru a preveni un eventual incendiu sau o explozie, întrucât
au existat şi scurgeri ale produselor petroliere transportate.La ora transmiterii acestei ştiri,
traficul feroviar se desfăşoară cu dificultate în zonă. Autorităţile estimează că acesta
va reveni la normal în jurul orei 19:30.Întâmplarea vine la câteva ore după ce un tren accelerat Timişoara-Bucureşti a deraiat în dreptul localităţii Cârcea din judeţul Dolj. În acel caz, opt vagoane, cu 200 de călători la bord, au sărit de pe şine, iar 13 persoane au fost transportate la spital.
Şi tot luni, o locomotivă a lovit un camion încărcat cu cărămidă în Dâmboviţa. Locomotiva circula pe relaţia Târgovişte - Ploieşti. Traficul feroviar şi cel rutier au fost blocate mai bine de trei ore.
Antena3.ro