Trenul Regio a ieşit de pe şine, după ce o piesă a unui vagon s-a rupt.
CFR Călători informează că astăzi, 8 iulie 2021, in zona Câmpia Turzii – Valea Florilor s-a produs un deranjament în circulația trenului R 3081.
CFR: "Călătorii din tren au fost preluați de trenurile în circulație către destinația finală"
Călătorii din tren au fost preluați de trenurile în circulație către destinația finală. Nu a fost afectată siguranța călătorilor.
"Cauzele care au condus la producerea acestui deranjament sunt în curs de cercetare de o comisie care s-a deplasat la fața locului.
Ne cerem scuze pasagerilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că măsurile care se iau au ca principal scop siguranța călătoriei", se arată în comunicatul transmis de CFR Călători.
Potrivit oficialilor CFR, nu sunt persoane rănite
Din primele informaţii, ar fi vorba despre trenul Regio 3081 care a plecat la ora 3.39 de la Războieni și urma să ajungă la ora 3.59 la Câmpia Turzii (trenul fiind Teiuș – Cluj Napoca), potrivit clubferoviar.ro.
Potrivit oficialilor CFR Călători nu au fost înregistrate persoane rănite.