Antena 3 CNN Actualitate Trei transportatoare Piranha 5 vin în România

Trei transportatoare Piranha 5 vin în România

<1 minut de citit Publicat la 14:55 10 Dec 2019 Modificat la 14:55 10 Dec 2019
Trei transportatoare Piranha 5 vin în România
Foto: Captură Antena 3

Primul transportor, din lotul de trei, care pleacă în aceste zile către România, este înfoliat pentru a fi pregătit. În cinci zile lucrătoare acest transportor va ajunge la Otopeni, acolo unde va fi făcută vama. După care, se va duce la Uzina Mecanică din Bucureşti.

Până în februarie 2020, primul lot de 36 de astfel de trasnportatoare va fi adus în România.

După ce sunt testate blindatele iau calea țărilor care le au comandat. Iar România este una dintre ele.

Contractul a costat 895 de milioane de euro şi presupune achiziţia a 227 de transportoare din care 197 vor fi asamblate în Romania la UMB.

Cum sunt fabricate şi mai ales ce pot sa facă aceste transportoare vedeţi în materialul realizat de Ana Maria Bujor, senior editor Antena 3.

 

 

×
x close