Trei tineri de zece ani au distrus mai multe monumente funerare din cimitirul din localitatea Fundu Herţii, comuna Cristineşti, judeţul Botoşani, conform Agerpres.
Ofiţerul de relaţii publice al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar şef Gabriel Miron, a declarat că cei trei sunt cercetaţi pentru distrugere, după ce au pătrus în incinta cimitirului şi, folosind obiecte contondente, au distrus mai multe cruci şi felinare de pe 15 monumente funerare.
„Copiii au acţionat cel mai probabil din teribilism. Nu există informaţii legate de faptul că ar fi avut alte scopuri în ceea ce priveşte distrugerea monumentelor”, a adăugat Gabriel Miron.