Antena 3 CNN Actualitate Jaf de 80.000 de euro din bancomate prin metoda "ATM Jackpotting", în Italia. Trei români au fost arestaţi

Jaf de 80.000 de euro din bancomate prin metoda "ATM Jackpotting", în Italia. Trei români au fost arestaţi

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 20:45 10 Noi 2020 Modificat la 20:45 10 Noi 2020
o_1emplr9lk51a171taee051riob.jpg
Sursa foto: luccaindiretta.it

Metoda "ATM Jackpotting” presupune efectuarea unor găuri în bancomat pentru a ajunge la firele prin care aparatul este conectat la reţeaua bancară.

Ajunşi în reţea, infractorii folosesc apoi un calculator pentru a introduce un program în sistemul de operare a bancomatului prin care se pot scoate apoi toți banii disponibili în aparat.

Astfel, trei bărbați de naționalitate română și moldovenească, în vârstă de 24, 36 și 40 de ani, au reușit să fure 80.000 de euro din bancomate în mai multe localități din Italia, în special în regiunile Toscana și Liguria. Unele furturi ar fi fost efectuate chiar şi în Franţa sau Spania, noteaza publicaţia Lucca in Diretta.

Potrivit poliţiştilor italieni, ancheta a început în data de 15 septembrie 2020 şi are implicaţii internaţionale. Carabinierii au reușit să facă legătura cu alte furturi efectuate prin aceeaşi metoda în localitățile Pietrasanta, Pescaglia, Vezzano Ligure din provincia La Spezia și San Giovanni Valdarno din provincia Arezzo.

Infractori români prinşi în flagrant

În data de 15 octombrie 2020, poliţiştii italieni au prins în flagrant trei infractori în urma unei lovituri eșuate în localitatea Capannori din provincia Lucca. Asupra lor carabiniereii au găsit 8.700 de euro, computerul pentru instalarea sistemului de operare, precum și dispozitivul prin care se conectau la bancomate, dar și stații radio, mașini de găurit și alte instrumente.

Escrocii au fost iniţial arestaţi la domiciliu

"Arestarea acestei bande nu a fost ușoară. A fost pusă în aplicare o activitate de investigație care a implicat zi și noapte militarii de la Nucleul de Investigații.

Meritul pentru rezultatul pozitiv al operațiunii revine locotenentului colonel Dario Ragusa, la comanda echipei operaționale și căpitanului Sebastiano Maieli, care a coordonat echipa de anchetă”, a declarat comandantul pe provincie al carabinierilor din Lucca.

Bancomatele vizate nu aveau daune vizibile

"Prejudiciul total este estimat la 80 de mii de euro, dar ar fi putut fi mult mai mare, imens, pentru că banda era gata să lovească din nou. Dacă această operațiune nu ar fi fost efectuată prin activitatea de investigație, ci doar prin activități de prevenire, probabil că lucrurile nu s-ar fi încheiat în acest fel.

În acțiunile sale, banda a luat multe măsuri de precauție, iar bancomatele vizate nu aveau daune vizibile. În dimineața următoare au fost găsite complet golite de conținut și a existat doar o ușoară scădere a tensiunii electrice”, au mai declarat poliţiştii italieni.

Judecătorul pentru investigații preliminare de la tribunalul din Lucca, a definit această bandă ca fiind de "o viclenie și un profesionalism alarmante în executarea infracțiunilor, destinată să se exprime fără echivoc și în viitoare acțiuni ilegale”.

La cererea procurorului judecătorul a dat ordin ca cei trei infractori să fie puși sub arest preventiv în penitenciar începând cu 10 noiembrie 2020.

×
x close