Plutonierul Marius Rus de la ISU Bistriţa a declarat că incendiul a izbucnit în jurul orei 15.30 şi a cuprins acoperişurile a trei case învecinate.
"Am fost solicitaţi să intervenim la incendiul izbucnit la trei case cu etaj. Focul s-a extins foarte repede de la una la alta, pentru că sunt extrem de apropiate. Nu ştim încă de la ce a pornit, am primit informaţia că e vorba de un şemineu sau un atelier aflat în spate. Au fost nişte probleme cu apa în această zonă, pentru că reţeaua de hidranţi e foarte veche, dar ne-am alimentat şi din râul Bistriţa, aflat în apropiere", a spus Rus.
Pompierii de la ISU Bistriţa, asistaţi de cei de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, au intervenit pentru stingerea incendiului.