Antena 3 CNN Actualitate Trei angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, între care un director şi un lider sindical, reţinuţi într-un dosar pentru abuz în serviciu

Trei angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, între care un director şi un lider sindical, reţinuţi într-un dosar pentru abuz în serviciu

1 minut de citit Publicat la 10:31 18 Iul 2013 Modificat la 10:31 18 Iul 2013
Trei angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, între care un director şi un lider sindical, reţinuţi într-un dosar pentru abuz în serviciu
Trei angajaţi de la Complexul Energetic Oltenia, între care un director şi un lider sindical din zona Motru, au fost reţinuţi, în noaptea de miercuri spre joi, într-un dosar care vizează modernizarea unui drum judeţean din Gorj, lucrările fiind executate de firma liderului sindical anchetat, informează Mediafax.
   
Liderul sindical Cristea Fluierătoru, şef al Departamentului Zonal Motru din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie condusă de Marin Condescu, a fost reţinut de procurorii Parchetului Judecătoriei Târgu Jiu, după 13 ore de audieri.
   
De asemenea, au fost reţinuţi Nicolae Giuran, şeful comisiei de licitaţie şi director în minerit în zona Motru, precum şi Sandu Benga, un angajat al Complexului Energetic Oltenia.
   
Procurorul de caz Laurenţiu Grecu a precizat că toate cele trei persoane reţinute în acest dosar sunt acuzate de abuz în serviciu în formă calificată.
   
În total, în acest dosar sunt cercetaţi şase angajaţi.
   
Dosarul vizează modul în care o firmă a liderului sindical Cristea Fluierătoru a modernizat, în urmă cu şapte ani, o porţiune de câţiva kilometri a unui drum judeţean ce face legătura între localităţile Ştiucani şi Miculeşti, în apropiere de Motru, în comuna Slivileşti, finanţarea fiind asigurată de fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia.
   
La scurt timp de la finalizarea lucrărilor însă, în asfalt au apărut numeroase gropi, prejudiciul în acest caz fiind estimat la aproximativ un milion de lei.
   
Înainte de a fi reţinut, Fluierătoru a declarat că, din punctul său de vedere, lucrările au fost executate corect, însă în asfalt au apărut gropi din cauza camioanelor de mare tonaj care transportă cărbune, restricţiile pentru maşini cu greutate mai mare de 10 tone nefiind respectate de şoferi.
   


×
x close