Un șofer de taxi din Cluj a fost reținut după ce a furat bagajele unei cliente pe care a transportat-o de la Institutul de Oncologie la gară.
Bărbatul a plecat cu bagajele unei femei din Suceava, faptă prin care ar fi produs un prejudiciu material de circa 7.000 de lei.
”Astfel, bărbatul de 33 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi efectuat un transport pe raza municipiului Cluj-Napoca, de la o unitate medicală până în Piaţa Gării. La destinaţie, bărbatul nu ar fi returnat bagajele persoanei vătămate, plecând cu taximetrul după coborârea acesteia. Conform celor relatate de către persoană vătămată, bagajul conţinea bunuri şi medicamente, în valoare de circa 7.000 de lei. Faţă de cel identificat, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, efectuându-se în continuare cercetări pentru recuperarea prejudiciului creat”, precizează Poliția Cluj, potrivit
stiridecluj.ro.