Antena 3 CNN Actualitate Traseul pe care ajungi de la Ploiești la Brașov în două ore și jumătate, pe care îl cunosc puțini șoferi: ”Nu apare ca alternativă pe Waze când DN1 este roșu”

Traseul pe care ajungi de la Ploiești la Brașov în două ore și jumătate, pe care îl cunosc puțini șoferi: ”Nu apare ca alternativă pe Waze când DN1 este roșu”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 15:58 03 Ian 2022 Modificat la 16:01 03 Ian 2022
traseu-ploiesti-brasov
Traseul pe care ajungi de la Ploiești la Brașov în două ore și jumătate, pe care îl cunosc puțini șoferi Sursa foto: Agerpres

Traseul Ploiești - Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 Râșnov-Brașov a fost parcurs în două ore și jumătate în a treia zi de Crăciun de un român, care și-a împărtășit experiența.

”Noi am plecat din Ploiești în jurul orei 10, iar la 12,15 eram în Rucăr, unde aveam cazare. Proprietarul pensiunii ne-a sptraficus că de acolo la Brașov mai făceam 20-25 de minute, în funcție de trafic. Alți prieteni, care au mers pe Valea Prahovei au făcut cinci ore, după ce au mers bară la bară de la Nistorești.

Drumul, care nu apare ca alternativă pe Waze atunci când DN1 este ”roșu” din cauza blocajelor, este foarte bun. Există și câteva porțiuni de asfalt mai degradat, însă nu are gropi în care să-ți rupi mașina. Ca și dificultate, este mult mai ușor decât DN1A – Cheia. Ne-am felicitat pentru alegerea făcută și am revenit acasă pe același traseu pe cât de frumos, pe atât de liber.”, a declarat șoferul pentru Observatorul Prahovean.

A fost haos și aglomerație pe Valea Prahovei, duminică. S-a circulat bară la bară între Nistorești și Comarnic și între Predeal și Bușteni.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că și astăzi, 3 ianuarie, se înregistrează valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploiești – Brașov, între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre, iar pe sensul de urcare, către stațiunile montane, se circulă în condiții de aglomerație între Breaza și Comarnic, dar și în stațiunile Sinaia, Poiana Țapului și Bușteni. 

Aglomerație se înregistrează și pe DN 73A, între Pârâul Rece și Predeal, pe sensul de mers către DN1.
 

×
x close