Deputatul PDL Alin Trăşculescu a declarat, vineri, după şedinţa Comisiei juridice care a decis încuviinţarea arestării sale preventive, că este nevinovat şi că spune acest lucru pentru toţi cei care îl cunosc.
"
Sunt nevinovat şi vreau să spun lucrul acesta pentru cei care m-au votat şi m-au trimis în Parlament, pentru toţi cei care mă cunosc şi pentru cei din Vrancea", a spus Trăşculescu.
Acesta nu a vrut să facă alte comentarii, în schimb avocatul său, Cristian Ene, a spus că deputatul Trăşculescu avea dreptul să-şi studieze dosarul şi acest lucru nu i s-a permis, deşi au fost şase cazuri anterioare în care parlamentarii au putut să facă acest lucru şi să-şi formuleze apărarea.
Avocatul a menţionat că în şedinţa Comisiei juridice a invocat faptul că deputatul Trăşculescu are dreptul să-şi studieze dosarul, iar comisia a apreciat că din partea Ministerului Justiţiei nu există decât un referat şi lipseşte dosarul şi va face un raport în acest sens pe care îl va înainta Biroului Permanent.