Antena 3 CNN Actualitate Transplanturile de cornee s-au reluat la Spitalul de Urgențe Oftalmologice din București

Transplanturile de cornee s-au reluat la Spitalul de Urgențe Oftalmologice din București

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 23:49 15 Mai 2021 Modificat la 23:50 15 Mai 2021
o_1f5oshp0j1emf104mtonb8qvhab.jpg

Dr. Alina Gheorghe, medic la Spitalul de Urgențe Oftalmologice din București a discutat, la Antena 3, despre intervențiile chirurgicale realizate în Capitală.

"Am reluat, după o lungă perioadă, transplantul de cornee. Era absolut necesar, pentru recreerea unui departament de cornee și de suprafață oculară.

Acreditarea a durat un pic, probabil că și pandemia a dus la lungirea acestor etape legislative, dar exagerat de importante.

Din fericire, grație unui donator aflat în moarte cerebrală, de la Baia Mare, am reușit să reîncepem etapa transplanturilor de cornee prin două grefoane.

Luni am reînceput transplantul și a fost efectuat primul, un succes pentru un pacient de 70 de ani, iar cel de-al doilea transplant a fost efectuat în cursul zilei de sâmbătă. În acest caz a fost vorba despre un pacient mult mai tânăr, cu o cicatrice vascularizată la nivelul corneei, după o infecție.

Transplanturile au fost efectuate în cele mai bune condiții. Probabil că și o bancă de cornee ar fi perfectă. Ea ar fi perfectă atât pentru realizarea mai frecventă a transplanturilor de cornee, dar și pentru a face performanță în acest domeniu", a explicat medicul, la Antena 3.

"Lista de așteptare există, important este donatorul", a mai adăugat dr. Alina Gheorghe, de la Spitalul de Urgențe Oftalmologice din București.

×
x close