Transfăgărășanul (DN7C) se deschide vineri, 7 iunie, începând cu ora 07:00.
Deschiderea de anul acesta are loc cu aproape o lună mai devreme față de data obișnuită de 1 iulie, a anunțat șeful CNAIR, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Se va putea circula inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș), între orele 07:00 – 21:00.
În cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea în condiții de siguranță.
CNAIR face apel la cei care tranzitează Transfăgărășanul să nu încerce să hrănească urșii care staționează în zona drumului, pentru a nu provoca reacții periculoase din partea acestora.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări mai multe imagini cu DN 7 C, Transfăgărăşan:
În ultimele săptămâni, drumarii au lucrat cu mai multe utilaje pentru a îndepărta zăpada, care în unele locuri a avut şi patru metri înălţime.
În urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanţii CNAIR (inclusiv de la DRDP Craiova şi SDN Târgu Jiu), a fost luată decizia redeschiderii circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1.06.2024.
Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) s-a redeschis pe timpul zilei, în intervalul orar 08:00 - 18:00.
În afara acestui interval orar accesul este interzis din cauze obiective care ţin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine.
De asemenea limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis.