Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu va petrece Revelionul într-un hotel din Covasna, alături de familie

Traian Băsescu va petrece Revelionul într-un hotel din Covasna, alături de familie

1 minut de citit Publicat la 13:26 30 Dec 2012 Modificat la 13:26 30 Dec 2012
Traian Băsescu va petrece Revelionul într-un hotel din Covasna, alături de familie
Foto: Agerpres
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Covasna, unde a ajuns în cursul acestei zile, că va petrece Revelionul într-un hotel din staţiune, alături de soţie şi de cele două fiice, precizând că nu a invitat pe nimeni din PDL, conform Mediafax.
   
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au ieşit, duminică, la o plimbare în staţiunea Covasna, unde au ajuns, în cursul dimineţii, cu un elicopter.
   
Şeful statului le-a spus jurnaliştilor că a ieşit să bea o cafea la un hotel aflat în apropierea vilei de protocol din staţiune, hotel unde va petrece şi Revelionul.
   
"Mă simt bine, aer curat, frumos, şi parcă e în iernile de prin Bucovina, se lipesc nările de frig, ceea ce e plăcut", a afirmat Băsescu, precizând că vrea să stea "mai liniştit" în aceste zile.
   
Întrebat unde va petrece Revelionul, şeful statului a spus că la Hotelul Clermont din staţiunea Covasna.
   
"Şi dacă nu v-aş spune, tot aţi afla. La Clermont o să fac Revelionul, vor veni şi fetele mâine (luni - n.r.)", a afirmat el.
   
Întrebat dacă vor veni şi lideri PDL, Băsescu a spus că nu a invitat pe nimeni: "Nu am invitat pe nimeni, sunt doar cu familia".
   
Totodată, Traian Băsescu a spus că va sta în Covasna până în 2 ianuarie şi că nu ştie ce program va avea.
   
"Desigur că n-o să stau într-un loc, că nu pot sta, dar având în vedere că nu am un program fix, mă pot mişca după bunul plac", a spus el.
   
De asemenea, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, el a afirmat că marea şi muntele sunt două contraste care se atrag.
   
"Marea şi muntele sunt două contraste care până la urmă se atrag, nu poţi să fii un om care să iubească marea şi să nu iubească şi muntele", a spus Traian Băsescu.
   
Traian Băsescu şi soţia acestuia au ajuns, duminică, la Covasna cu un elicopter care a aterizat în curtea vilei de protocol unde şeful statului este cazat de fiecare dată când vine în această staţiune.

×
x close